Insula de smarald, Corfu, Grecia

Insula Corfu (denumita si Kerkyra) este o insula din Marea Ionica situata intre coasta vestica a Greciei si Italiei, la o distanta mica de Albania. Noi am vizitat-o cu masina, cu ferry din portul Igoumenitsa (calatoria cu ferry dureaza aproximativ 2 ore), insa aceasta poate fi vizitata si cu avionul sau autocarul.

Corfu Town

Este o insula foarte frumoasa, insa spre deosebire de alte insule grecesti vizitate, care pentru noi au “acel ceva”, Corfu nu s-a lipit prea tare de inima. 🙂 Desi acum incercand sa scriu acest articol si “rasfoind” albumul foto din telefon mi se pare hey…aceasta insula chiar e frumoasa, incerc sa o descriu si cu acea doza de subiectivism, pentru ca la momentul respectiv, desi ne-am bucurat de locuri foarte dragute, ceva nu s-a asezat cum trebuie. Si probabil a contribuit si faptul ca am vizitat-o in luna august, fiind foarte aglomerata (cu stat mult in trafic, invartit dupa un loc de parcare, vizitat locatii absolut superbe, dar sufocate de autocare pline cu turisti) si, din pacate, nu foarte bine administrata si curata (dar speram noi ca lucrurile s-au mai imbunatatit intre timp). Dar pentru ca orice experienta este subiectiva (spre exemplu, pentru sot, ramane una dintre insulele favorite), pastram ce e frumos din fiecare calatorie.

Insula Pontikonisi

Asadar sa incepem sa le asternem pe cele bune. 🙂

Cazarea am ales-o in statiunea Agios Gordios (situata pe partea vestica a insulei), fix sus sus pe deal. Si, desi pana la plaja (si mai ales retur:)), masina era un must si nicidecum un moft, am avut parte de cel mai frumos view si cele mai frumoase apusuri de pe aceasta terasa. Statiunea este destul de mica, plaja este cu nisip, intrarea in apa lina, deci foarte ok pentru copii, taverne bune fix la malul marii.

Agios Gordios
Agios Gordios

Paleokastritsa este unul dintre locurile care mi-au placut foarte mult, dar de care nu am simtit ca m-am putut bucura pe deplin, pentru ca era foarte aglomerat. Si cum alftel, fiind una dintre cele mai cunoscute si pitoresti locuri de pe aceasta insula. Apa este turcoaz, peisajul stancos, cu multe golfulete ideale pentru amatorii de sarituri. Din zona se pot inchiria barci (sau plimbari cu “Yellow Submarine”, un vaporas cu o cabina de sticla scufundata 2,5 m sub apa) si totodata, de aici se poate vizita Paradise beach, accesibila doar pe apa. Tot aici se afla si celebrul Grotta beach bar, intr-un golfulet stancos, amenajat cu sezlonguri si cu o terasa cu o super vedere catre mare.

La Grotta Bar
Paleokastritsa

In ziua vizitarii acestei zone, prima jumatate a zilei am petrecut-o in Paleokastritsa, iar ce-a de-a doua parte in Sidari, pentru a vedea Canal d’Amour. O destinatie plina de tineri, in special in zona celebrului canal. Numele canalului este legat de mitul care spune ca daca doi indragostiti vor traversa canalul impreuna, vor ramane impreuna pana la finalul vietii. Insa, ca niste parinti responsabili cu copiii dupa ei, nu ne-am avantat in a traversa canalul pentru a ne garanta reusita relatiei. :))

Canal d’amour
Canal d’amour

Corfu Town, capitala si cel mai mare oras al insulei, are o arhitectura foarte faina, influente venetiene si o atmosfera foarte frumoasa. Pe langa stradutele mici, impecabile si taverne, de vizitat sunt Cetatea Veche (sau “Old Fortress”), Biserica Sfantul Spiridon (protectorul insulei), Cetatea noua.

Corfu Town
Corfu Town

Foarte aproape de Corfu Town (aproximativ 5km) este un loc special, care noua ne-a placut tare mult, o manastire minuscula, dar extrem de frumoasa, Manastirea Vlaherna. Mica insula este legata de pamant cu un pod si este, de asemenea, un loc foarte bun de plane spotting. In apropiere se poate vedea o mica insulita,  Insula Pontikonisi (Insula Șoarecelui).

Manastirea Vlaherna
Manastirea Vlaherna
Manastirea Vlaherna
Plane spotting langa manastirea Vlaherna

Tot in apropiere, la aproximativ 10 km de Corfu Town, in satul Gastouri, se afla Palatul Achillion, construit de imparateasa Elisabeta a Austriei din Bavaria, cunoscuta sub numele de Sissi. Este foarte frumos si o optiune buna pentru a petrece o dupa-amiaza ceva mai racoroasa.

Palatul Achillion
Palatul Achillion
Palatul Achillion
Palatul Achillion

Din Corfu sunt numeroare optiuni de croaziere catre insulele Paxos si Antipaxos, catre partea continentala a Greciei, zona Epirus (Parga, Sivota, Blue lagoon) sau catre Albania (Sarande). Am incercat si o astfel de excursie, cumparata online in prealabil, catre Parga. Din pacate vremea in dimineata plecarii a fost destul de suparata, astfel ca de drumul la dus nu prea ne-am bucurat (la intoarcere, macar, a fost ok), insa am descoperit o zona extrem de frumoasa pe aceasta coasta, unde am decis sa revenim.

Parga
Parga
Blue lagoon
Parga

Despre vacanta in frumoasa Parga si imprejurimi (zona Epirus) vom povesti intr-un articol separat.

Ram

Skiathos

Dupa un drum destul de lung, cu 2 opriri, una in Sofia si a doua in Volos, am urcat dimineata in ferry(cu biletele achizitionate din timp pe http://www.bluestarferries.com) si am ajuns pe o insula tare frumoasa si inverzita.

Cu o cazare in Koukounaries, intr -o padure de pini, cu o gazda mai mult decat primitoare, ne-am inceput aventura pe una din insulele din grupul Sporadelor. Plaja Koukounaries este superba, cu pini si mare la un loc, amenajata cu toalete, sezlonguri, baruri si aglomerata pentru ca e un punct de atractie pentru cei care opteaza pentru croaziere, tururi pe mare. Pentru mine mult prea comerciala.

Skiathos, diamantul Sporadelor, este o insula situata in nord vestul Marii Egee, la est invecinata de coastele Magnesia si la vest de insula Skopelos. Langa sunt o multitudine de insule mai mici sau mai mari cum ar fi Alonissos, Skyros, Peristera, Yioura, Kastronosia, etc. Avand 61 de km patrati, cu o forma neregulata, mai muntoasa in nord, ofera peisaje spectaculoase si este mai impadurita in partea de est. In sud este celebra plaja Koukounaries care inseamna conuri de pin. In spatele plajei este o zona protejata de municipalitatea din Skiathos fiind una din cele 3 zone de padure langa plaja din Grecia.

Orasul Skiathos Town e o bijuterie, cu stradute inguste, casute pline de flori, cafenele, taverne si magazine. In oras e o biserica care ofera o priveliste foarte frumoasa asupra portului , numita Panaghia Limnia.Castelul medieval Skiathos, construit in sec. al XIV lea a servit drept fortareata impotriva piratilor.

Construit pe doua dealuri line, Skiathos town pastreaza arhitectura traditionala a insulei, a unui port vechi in ciuda dezvoltarii intense din ultimul timp. Principala strada, Papadiamantis, numita dupa un scriitor grec al sec. XX este plina de turisti, magazine , restaurante. Peninsula Bourtzi separa portul comercial de orasul vechi. Pe peninsula este Castelul Sf.George unde se regaseste un teatru in aer liber functional si in ziua de astazi. Vis a vis de castel este casa unde s-a nascut Alexandros Papadiamantis, transformata acum in muzeu.

Plajele din Skiathos sunt diverse. Voi incepe cu plaja Koukounaries, care este superba. Din pacate se aglomereaza foarte tare. Cel mai luxos hotel aici a fost construit, practic turismul din Skiathos a inceput in aceasta zona. Plaja cu nisip, intrare lina in mare, cu padure de pini in spate.

Plaja Banana, aproape de Koukounaries, o plaja mai scumpa pe care se petrecea 24 din 24 . Acum o plaja destul de linistita, cu nisip si intrare lina in mare.

In diminetile cand aveam chef, ieseam la alergat din sud vest in partea de nord vest a insulei prin padure si ajungeam la alte plaje mai putin amenajate cum ar fi Mandraki, Elias, Agkistros pe care nu am facut plaja dar le-am admirat fie de sus, fie chiar de pe plaja.

Alte plaje aproape de Koukounaries pe care am fost tot la o scurta si intensa alergare, de data aceasta spre Skiathos Town, au fost Troullos si Maratha. Pe plaja Troullos am si stat o zi, o plaja mai modesta, cu nisip si intrare lina in apa, cu taverna pe plaja. Plaja Maratha e foarte ingusta , deservind celebrului hotel Skiathos Palace Hotel. Am fost in trecere la prima ora a diminetii si deja lumea cobora sa puna prosoapele pe sezlonguri.

Tot in apropiere de Koukounaries este plaja Ampelakia. Descoperita in ultima zi de vacanta, consider ca e cea mai frumoasa plaja de zi cu zi, linisita, cu zone de sezlonguri si pentru un complex situat in apropiere, dar si sezlonguri la liber deservite de un grec amabil. Cu nisip si intrare lina, o plaja care le contine pe toate (liniste , nu foarte aglomerata), asta daca nu te deranjeaza sa cobori si sa urci pana la parcare cateva trepte.

Pentru ca intr-o noapte a plouat, cu tunete si fulgere, a doua zi fiind inca ploaie si nori, am hotarat ca este vremea de o plimbare si am plecat spre Kastro, in nordul insulei. Am lasat masina intr-o parcare si am coborat pana la frumoasa plaja, cu marea destul de agitata, unde am stat cateva minute sa o admiram de pe mal. Chiar si asa, a furat niste papuci si ne-am udat considerabil pe haine. Noroc ca soarele iesise din nou la interval si ne-am uscat rapid. Si am recuperat si papucii. Gasesti pe plaja o taverna, unde se aduc produsele cu magari, care isi faceau in acel moment siesta. Impresionant ca si peisaj. In drum de la aceasta plaja spre Koukounaries am oprit la o taverna cu o priveliste de vis asupra insulei, Panorama. Foarte buna si mancarea.

In nord este si celebra plaja Lalaria, pe care nu am ajuns. Este accesibila doar din barca. Am preferat sa facem o excursie de o zi cu vaporul in Skopelos si Alonissos si nu ne-a parut rau.

In plimbarile de seara am mai fost pe o plaja mai salbatica, cu pietre in apa, cu apa mai adanca Krifi Ammos, foarte frumoasa. Cu o taverna cu stuf, o plaja cu farmec.

Ca o concluzie, o insula mica si cocheta, cu multiple posibilitati de plimbare fie pe insula , fie pe insulele din apropiere, o insula verde si cu zen.

Antio sas!

Lala

Istanbul

Vazut in 2019 pentru prima data, farmecul acestui oras s-a asezat in timp, atingand in suflet si in minte lucruri pe care nu le pot defini. Extrem de aglomerat, aparent haotic, primele zile ale acelui octombrie 2019 m-au complesit urmand ca apoi sa il percep fermecator, romantic, usor trist si in acelasi timp impunator si primitor.

Plecam cu totii, soti si copii cu masinile intr- un oras unde iti trebuie ceva curaj sa conduci. Ajungem pe seara, ne cazam in zona Taksim. Seara iesim pe bulevardul Istiklal. Acelasi haos, aceeasi aglomeratie ca in 2019 ma izbeste parca tot pe nepregatite. Dar am incredere de aceasta data ca lucrurile acelea faine vor veni. Candva, acest bulevard era dominat de ambasadele puterilor straine. In ziua de azi strada este pietonala si are numeroase magazine si restaurante. Ma farmeca chemarea la rugaciune care se aude de 5 ori pe zi. Nu exista sa nu o auzi. Te invaluie din toate partile. Iesim in oras pe strada Istikal, putin prea obositi pentru freamatul acestei zone. Si da, incep sa identific ce e fain si bun aici…si unul dintre lucrurile care imi plac in Istanbul este….mancarea. Oriunde ai manca sunt sanse mici sa dai gres.

Prima zi

Acvariul Florya din Istanbul. Situat intr-un mall pe coasta marii Marmara, este unul dintre cele mai mari acquariumuri din lume. Istanbul Aquarium este un loc unde poti vedea rechini, pesti pirania, serpi anaconda, pisici de mare, pesti clovn care traiesc intre anemone otravitoare, pinguini. Partea tropicala este impresionanta, avand diferite specii de broaste colorate si otravitoare, caimani pitici, cea mai mica specie de crocodili din lume. Copiii sunt incantati. O lume subacvatica fascinanta. Biletele de intrare le-am luat la fata locului.

Daca vrei o pauza te poti delecta cu o inghetata (foarte buna in Istanbul), o cafea sau un suc de rodii.

Continuă lectura „Istanbul”

Insula Kefalonia

Pe principiul nicio vara fara “nisip in par si sare pe piele” (si am adauga noi, din mare mare drag, nicio vara fara Grecia), pentru anul 2023 am ales ca destinatie o insula ionica, Kefalonia.

Insula Kefalonia este accesibila din Romania atat cu zbor direct, cat si cu masina si ferry din Lefkada (Vasiliki), Astakos sau Killini. Noi am ales sa o vizitam cu masina personala, cu ferry pe ruta Astakos – Sami, cu o noapte de cazare intermediara. Cazarea pe insula am ales-o aproape de capitala insulei, Argostoli, pentru un acces cat mai bun la toate punctele de interes, insa daca petreceti mai multe zile pe insula, poate fi o idee buna sa impartiti cazarea intre zonele de interes. Pentru ca pe noi nu ne-a deranjat sa conducem ceva mai mult aproape zilnic, am optat pentru o cazare in Trapezaki, un sat extrem de linistit, la niste casute de poveste cu vedere spre insula Zakynthos.

Kefalonia este cea mai mare dintre insulele ionice si are peisaje pe cat de frumoase, pe atat de diferite si in mod sigur are de oferit cate ceva pe gustul fiecaruia – mare, munte, plaje linistite, plaje spectaculoase, iar noua ni s-a parut ceva mai autentica, mai aerisita fata de alte insule vizitate.

Argostoli este capitala insulei si este un oras frumos, cu arhitectura venetiana, numai bun de luat la pas, despre care amintim cateva repere: Podul de Bosset (un pod lung de 650m, construit in 1813), Plateia Valianou (piata centrala, cu numeroare terase si restaurante), Lithostroro (principala strada pietonala), biserica Sfantul Spiridon si turnul ceasului din piata Campana.

Podul de Bosset
Argostoli

Zonele apropiate de Argostoli sunt foarte ofertante in ceea ce priveste plajele si vom mentiona cateva (Plaja Makris Gialos sau Costa Costa, Kalamia, Ai Helis Beach (Svoronata), Ammes Beach (in apropierea aeroportului), Agios Tomas, Trapezaki), intr-o ordine nu neaparat a preferintelor, caci toate ne-au placut. 🙂

Kalamia
Kalamia
Ammos beach
Minies
Minies
Ammos beach, castel de nisip, artist necunoscut 🙂

Cea mai renumita plaja, Myrtos, isi are un loc bine meritat printre cele mai frumoase plaje ale lumii si da, nu putem contesta. Plaja este accesibila cu masina, este partial amenajata, dar intr-un mod foarte discret si prietenos cu peisajul, apa este de un turcoaz incredibil. Apa este destul de adanca, adesea cu valuri puternice si curenti, nepotrivita asadar copiilor mici, insa in mod cert merita o vizita de cateva ore chiar si pentru simpla delectare. Noua ni s-a parut hipnotizanta.  

Myrtos
Myrtos

In apropiere de Myrtos este instagramabilul sat Assos, o frumusete colorata cu doua plaje mici si multe terase, plus un castel venetian, loc perfect pentru multe multe poze si lenevit la terase. Pentru ca dupa Assos am dorit sa vizitam Fiskardo, am cautat sa oprim pentru o baie si la plaja Emplisi, insa fiind august era extrem de aglomerata asa ca…vazut…placut…pozat…plecat mai departe. 🙂 Tot in zona se afla plaja Foki.

Assos
Assos vazut de sus

Fiskardo este de asemenea foarte pitoresc, colorat, cu influente venetiene si foarte turistic. Numai bun de plimbat si relaxat la terase. Este de asemenea portul in care veti ajunge daca optati pentru ferry din Vasiliki, Lefkada.

Fiskardo
Fiskardo

O plaja care noua ne-a placut foarte mult este Antisamos (plaja din filmul Mandolina capitanului Corelli), in apropiere de Sami si de pestera Melissani. Plaja este amenajata, cu pietricele (sunt necesari papuci de apa), cu o apa perfecta pentru snorkeling. De pe plaja Antisamos se poate  ajunge foarte usor la pestera Melissani si merita categoric o vizita, in special la orele pranzului cand soarele bate direct in pestera, iar apa are o culoare deosebita. Tot in zona se afla si pestera Drogarati (biletele se pot achizitiona fie pentru ambele pesteri, fie pentru una). In drumul de la Antisamos spre cazarea din Trapezaki am vizitat si Manastirea Sfantul Gherasim, situata in Valea Omala.

Sami
Sami
Antisamos
Melissani
Manastirea Sfantul Gherasim

In zona sudica a insulei am vizitat Plaja Skala, o plaja foarte aerisita si relaxanta.

Skala

Nu am reusit sa ajungem in peninsula Paliki din vestul Kefaloniei, asa ca ne-au ramas de bifat cateva plaje interesante (Petani – un Myrtos ceva mai mic, Xi-cu nisip rosiatic si argilos) de vizitat si nici in zona de nord Zola, Fteri beach (accesibila doar cu barca din Zola), Vouti beach.

Este o insula care pe noi ne-a cucerit cu peisajele, linistea si atmosfera si o plasam sus in topul preferintelor noastre.

Ram

Stockholm

Stockholm era de mult pe lista noastră așa că, fără a cântări prea mult opțiunile sau vremea în acea perioadă a anului, am luat biletele de avion pentru un weekend prelungit (3 nopți) în luna aprilie. Și deși iarna s-a lăsat greu dusă anul acesta, am avut noroc de o vreme minunată (fără cireși înfloriți…dar deh măcar nu a nins :)), numai bună pentru plimbări, temperatura fiind în jur de 10 grade.

Zborul ales (impulsiv, da, da :)) a fost cu Wizz Air, care aterizează pe aeroportul Skavsta, la o distanță de aproximativ 100 km de Stockholm. Însă, aveam să aflăm că, până la urmă, decizia a fost una inspirată întrucât, momentan, nu există curse directe din București către aeroportul principal Arlanda. Transferul de la micuțul aeroport Skavsta se poate face cu autocarele Flygbussarna (https://www.flygbussarna.se), acestea având curse adaptate orarului de zbor. Cursa durează aproximativ 1h 20min, iar biletele achiziționate pe site nu sunt cu o dată anume, ele pot fi utilizate 3 luni de la data achiziției. Este recomandată achiziționarea biletelor online, dar există și posibilitatea direct din aeroport. Apropo de achiziții, în Suedia peste 90% dintre plați sunt efectuate cu cardul, așa că nu am văzut coroană suedeza la “față”.

Cazarea am ales-o undeva aproape de centru, pentru a putea ajunge ușor pe jos la majoritatea obiectivelor, deși transportul în comun este foarte bine pus la punct, iar metroul oferă chiar experiența unei galerii de artă, multe dintre stații fiind foarte frumos decorate.

Stadion metro station

Prima seară am făcut o plimbare către Gamla Stan (Orașul vechi), o parte a orașului Stockholm construită pe insula Stadsholmen. Principalele obiective turistice de pe acestă insulă sunt Palatul Regal (unul dintre cele mai frumoase palate din nordul Europei, unde poți asista la schimbarea gărzii), Nobel Prize Museum, catedrala Storkyrkan.

Gamla Stan

Ziua 2 am vizitat muzeul în aer liber Skansen (un muzeu în aer liber, care oferă o perspectivă asupra vieții tradiționale suedeze, cu un mini acvariu și o mini zoo) și muzeul Vasa (muzeu care găzduiește o navă de război bine conservată din secolul al XVII-lea, care s-a scufundat în 1628). Ambele muzee se află pe insula Djurgården, alături de muzeul ABBA și Nordiska museum. Tot aici se află parcul Tivoli.

Ziua 3 am început-o cu o vizită la Palatul Regal, unde am asistat la schimbarea gărzii, după care am făcut un tur cu Oceanbus, autobuzul care oferă o experiență atât terestră cât și acvatică, foarte bine organizat și amuzant mai ales pentru cei mici (https://oceanbus.se/en/). Apropo de cei mici, Stockholm mi s-a părut un oraș foarte prietenos cu copiii.

Palatul regal

Între obiective (nu am ales să vizităm foarte multe muzee, tocmai din dorința de a ne și bucura de oraș, de oameni, de soare) am testat conceptul suedez de Fika – a servi o cafea și ceva dulce, dar nu doar atât, ci și de a te bucura de familie și prieteni, așa că… asta am făcut.

Ram