Povestea spune ca atunci cand vizualizezi ca esti intr-un loc, vei si ajunge. O destinatie care parea candva mai greu accesibila, iata ca a devenit realitate. Tenerife, departe de lumea dezlantuita, la 6 ore distanta cu avionul de Bucuresti, este o insula unde am ajuns in luna februarie, cand la noi in tara erau multe grade minus si centimetri de zapada (multi la numar) cu plus. 🙂
Tenerife este cea mai mare si cea mai populata dintre cele 7 insule din arhipelagul Canare. Apartinand de Spania, este situata in oceanul Atlantic, aproape de Africa. Influentele desertului Sahara pot fi resimtite sub forma unor valuri puternice de aer cald incarcat cu particule de praf saharian, care reduc vizibilitatea si creaza un efect ca de ceata. Fenomenul poarta numele de Calima. Din fericire pentru noi a fost prezent intr-o mica masura, in prima si in ultima zi a vacantei noastre.
Am optat pentru o cazare in sudul insulei, pentru a ne bucura de soare si caldura cat putem de mult. Pentru 7 zile ne-am rupt efectiv de tot si ne-am bucurat de vara in mijlocul iernii.
Foarte aproape (cu masina) de cazare se aflau plajele Los Cristianos, Las Vistas, Las Americas. Pentru prima zi de vacanta am optat pentru plaja Las Vistas.


Sudul insulei este cea mai populara zona pentru plaja. Principalele 3 statiuni sunt: Costa Adeje, Playa de Las Americas si Los Cristianos. Daca statiunea Costa Adeje se remarca prin eleganta, Playa de Las Americas este potrivita prin viata de noapte intensa iar Los Cristianos pentru relaxare.
Los Cristianos are 2 plaje: Los Cristianos si Las Vistas. Este o statiune linistita, potrivita pentru familii, cu multe restaurante si o promenada foarte relaxanta. Vecina ei, Playa de Las Americas, este foarte potrivita pentru tineri. Plajele celebre: playa de Las Americas si Playa del Camison. Costa Adeje este mai rafinata, cu magazine si restaurante bune, aproape de parcurile Siam Park si Aqualand. Plaje frumoase: Playa del Duke, Playa del Fanabe.














Dupa o sesiune de vitamina D si o baie in apa un pic cam rece a oceanului (19 grade), seara au urmat o promenada si o sangria rece la malul lui.
Daca prima zi a fost de respiro, cea de-a doua zi am pornit spre nord-vestul insulei pentru a ne bucura alaturi de copii (dar si de copiii din noi) de Loro Park.


Cu biletele de intrare cumparate online de pe site-ul parcului (www.loropark.com), am ajuns in acest minunat parc, pentru cateva ore bune. Deschis in 1972, acest parc zoologic a fost dedicat initial papagalior (lucru sugerat si de denumirea lui, loro inseamna papagal), iar astazi gazduieste peste 400 de specii de animale. Deschis de la ora 9.30 la ora 17.30 este un carusel de spectacole daca tii neaparat sa nu ratezi vreo unul. Cele 4 mari show-uri sunt cel de orci (Orca Ocean), cel de delfini, Sea Lions show si cel de papagali. Noi am cam alergat de la un spectacol la altul (programul spectacolelor este scris pe harta gradinii zoologice pe care o poti lua de la intrare sau pe site). Dar a meritat. Mai ales pentru copii este spectaculos.
Spectacolul de orci a avut 4 vedete: o mama cu puiul ei Teno, nascut in captivitate si inca doua orci care, impreuna cu 3 dresori , au amuzat si incantat audienta timp de aproximativ 20 de minute. Atentie la „splash zone” te poti uda (dar si distra) serios.




Leii de mare (3 la numar), impreuna cu cei 2 dresori au fost comici si plini de energie, delfinii ne-au incantat cu acrobatii, iar papagalii au facut demonstratii de inteligenta si vorbit. Superbi cu totii.




In afara de cele patru spectacole, se pot admira pinguini intr-un habitat antarctic cu zapada reala, lei, pantere, minunatele pasari flamingo, kapibara etc., dar si orhidee superbe (peste 200 de specii). Daca ai timp, te poti odihni si la terase, servi un sandwish sau o inghetata.
Loro Park este situat in orasul Puerto de la Cruz, un oras foarte frumos si linistit, cu plaja vulcanica (Playa Jardin), un centru vechi cochet numai bun de plimbat.






Desi o zi incarcata, a fost plina de bucurie si zambete.
O noua zi, am pornit intr-o noua aventura, spre vulcanul Teide. Dupa un drum de o ora, am ajuns la telecabina situata la aproximativ 2300 m altitudine pentru a urca la 3555. Cu bilete cumparate online, din timp (locurile sunt limitate), ne -am asezat corespunzator la coada si in cateva minute am fost sus, dar nu cel mai sus. Pentru a urca pana in varf, la 3715 de m altitudine deasupra oceanului, este necesar un permis special pe care am considerat ca nu e necesar sa il achizitionam, desi unii din noi ar fi urcat pana la capat. Poate data viitoare.
Vulcanul Teide este un colos vulcanic activ, inconjurat de un peisaj unic coborat parca de pe Luna. De alftel ceea ce este fermecator la aceasta insula este cum se schimba peisajul de la sud la nord, indiferent in ce directie te duci.
Situat in Parcul National Teide, ultima eruptie dateaza din 1909. Face parte dintr-un trio vulcanic alaturi de Pico Viejo si Montana Bianca.




Dupa Teide nu puteam rata Mirador del Chipeque, de unde am mai admirat inca o data varful vulcanului.


In Tenerife sunt multe astfel de puncte de belvedere de unde poti savura privelisti spectaculoase si fenomenul „marii de nori” (mar de nubes), daca ai noroc.

Si pentru ca ne place hai hui, in urmatoarea zi am pornit spre satul Masca la o distanta de aproximativ 50 de minute de cazare pe un drum ingust si serpuit, care putea sa te puna in dificultate ca si sofer.
Satul Masca este unul din cele mai frumoase sate din Tenerife, situat in masivul Teno, in nord-vestul insulei. Acest sat a fost izolat mult timp, fiind accesibil doar de pe mare. Acum poti face de buna voie trasee mai usoare sau mai dificile, cum ar fi cel prin defileul Masca pana la ocean. Sau poti opta pentru o limonada cu cactus la una din terasele din sat, admirand frumusetea locului.




Daca esti pregatit de drumetii, dupa ce parcurgi traseul prin defileu pana la ocean, se poate lua barca spre Los Gigantes. Noi am ales varianta savurat o limonada si o prajitura si plecat cu masina spre celebrele piscine naturale.
Los Gigantes este cunoscut pentru stancile de 500-800 de m care se ridica direct din ocean, Acantilados de los Gigantes si pentru plimbari cu barca pentru observarea balenelor si delfinilor. Este o statiune mai linistita decat cele din sud, cu multe restaurante cu specific pescaresc.




Pentru ca era o vreme extraordinar de frumoasa am pus o pauza de la plimbari si o zi ne-am bucurat de plaja. Am optat pentru Playa del Duque, care noua sincer ni s-a parut cea mai frumoasa. Aglomerata in week-end, dar destul de incapatoare pentru toata lumea. Sub palmieri o adevarata placere sa stai si sa te bucuri de relaxare.
Si o ultima aventura, parcul Anaga, un paradis verde cu paduri de lauri si multe trasee pentru drumetii. Noi am optat pentru un traseu usor, Sendero de los Sentidos plus 2 puncte de belvedere Mirador Pico del Ingles si Cruz del Carmen. Am fi stat o zi intreaga in acest parc atat de linistit si frumos.




Am oprit in drum spre casa in San Andreas si la plaja, Playa las Teresitas. Foarte frumoase ambele si linistite. San Andreas este un sat de coasta situat pe nord-estul insulei la poalele muntilor Anaga, unul din cele mai vechi, datand din anul 1498, recunoscut pentru restaurantele sale cu peste si fructe de mare. Plaja Las Teresitas este foarte placuta, fara valuri mari si cu nisip auriu adus din Sahara.






Santa Cruz este capitala insulei. Cladirea Auditorium este un simbol al orasului cu arhitectura lui futurista. In acest oras se tine un carnaval, al doilea ca marime dupa celebrul Carnaval din Rio, care il transforma complet, cu parade si costume care mai de care. Pe durata sederii noastre am ajuns doar la o scurta plimbare in oras, fara sa bifam si carnavalul.




Pentru o saptamana credem noi ca ne-am descurcat onorabil sa atingem cat mai multe locuri din aceasta insula atat de ofertanta pentru tot felul de activitati, atat de placuta ca si temperaturi, cu 17 microclimate si cu vegetatie atat de diferita de la sud la nord. Va recomandam atat pentru stat la plaja, surf, drumetii, bicicleta, tururi cu barca pe ocean, cat si pentru preturi destul de decente atat la cazare, cat si la mancare. Si venind vorba de mancare, am incercat si din mancarurile specifice canariene (cum ar fi cartofii fierti – papas arugadas cu sos mojo). Imi pare rau ca nu am incercat Cafe Barraquito, o specialitate servita in straturi care contine expresso, lapte condensat, lapte spumat, lichior si coaja de lamaie). Arata apetisant.
Si pentru ca unii din noi s-au gandit sa se mute definitiv in Tenerife (atat de mult le-a placut), noi ceilalti, mai putin hotarati, vom reveni cat de des posibil ca sa vedem daca ne place la fel de mult.😉