O destinatie setata in plan mental undeva prin 2020, am reusit sa o si vedem in 2022. Prima oprire, Edirne. Ajungem in jur de ora 17 in Edirne, ne cazam undeva la marginea orasului, dar nu departe de centru. Mancam si plecam la plimbare spre mijlocul orasului unde se gaseste una din moscheile arhitectului Sinan si anume Moscheea Selimiye, realizata la cerinta sultanului Selim al 2 lea. Considerata a fi capodopera arhitectului Sinan, din pacate nu am reusit sa o vizitam, fiind inchisa la ora la care am ajuns noi.
Edirne, un oras cu rezonanta istorica, intemeiat de imparatul roman Hadrian, a dat lumii numeroase personalitati cum ar fi Mehmet Cuceritorul (intemeietorul Imperiului Otoman), Baiazid I si altii. Orasul pastreaza un aer istoric, dar in acelasi timp e amprentat de stilul oriental modern.


Spre Bodrum trecem pe faimosul pod Chanakkale 1915, construit peste stramtoarea Dardanele. Este cel mai lung pod suspendat din lume si a fost inaugurat in martie 2022. Nu l- am putut surprinde in poze pentru ca viteza masinii era mult prea mare. Dar impresionant. Ca multe alte poduri vazute in plimbarea noastra in Turcia (cele din apropierea Istanbulului fiind unele dintre ele).
Ajungem in Bodrum si primul impact vizual e uau. Case albe, mici si boungaville roz.

Situat in provincia Mugla, este orasul natal al istoricului grec Herodot. Este locul unde se pastreaza urmele Mausoleului din Halicanas, una dintre cele 7 minuni are lumii antice (acestea se pot regasi sub forma de muzeu in aer liber la aproximativ 1 km de orasul Bodrum).Tot pe langa oras se regasesc urmele Portii Myndos, prin care a trecut Alexandru cel Mare in anul 334 i.c. si teatrul antic greco-roman.
Castelul din Bodrum, numit si castelul Sf.Petru troneaza si domina faleza orasului. Dupa o tentativa esuata de a-l vizita seara in jurul orei 19 (fiind foarte cald am renuntat), am vizitat noaptea acest castel construit in sec.al XV lea de cavalerii ioaniti. A fost repede cucerit de otomani in 1523.


E un castel elegant, o emblema pentru orasul Bodrum. In interior e Muzeul arheologic subacvatic. O nava veche te poarta in timp si iti da un indiciu despre felul in care se facea comert acum cateva sute de ani. Dupa cucerirea lui de catre otomani, a fost pe rand inchisoare, baza militara, baie publica, pana cand a devenit muzeu.
Ne-am cazat in statiunea Bitez, la 7 km de Bodrum, la un hotel aproape de plaja. Hotelul avea colaborari cu diferite plaje dintre care si cea din Bitez pe care nu am reusit sa facem plaja. Destul de aglomerata, inghesuita, ca marea majoritate a plajelor din Bodrum. Ne- a placut foarte mult o plaja la cativa km de Bitez, unde plateai doar ce consumai de la bar numita Dalga Social.






Am incercat si alte plaje cum ar fi Camel Beach, unde plateai intrarea si din valoarea intrarii puteai consuma de la bautura la mancare pe plaja si plaja din Ayvalik unde la fel plateai pentru sezlonguri, dar puteai face consumatie de la un hotel care administra plaja. Dar cel mai des am mers pe Dalga Social. Acolo ne-am simtit mai bine. Apa marii e cu intrare lina, culoarea marii nu foarte impresionanta. Si asteptarile noastre au fost raportate la culorile marilor din Grecia.


In cele 8 zile petrecute in Bitez ne-am plimbat seara fie in Bodrum, fie in Bitez. Animat in ambele, mancare buna si extrem de cald. Am alergat dimineata pe faleza in Bitez, dar la ora 7 deja simteai soarele arzator. Pisici ,caini peste tot. Restaurante pe plaja, totul amenajat. Ne-a placut. Las poze din Bodrum oras si din Bitez sa va incante privirile.










Ma bucur ca am reusit sa ajungem in Bodrum. Poate ca inima mea e prea plina de Grecia si, fara sa vreau, am comparat plajele, oamenii, locurile. Insa acum cand scriu, realizez ca mi-a placut si m-as intoarce candva, poate intr-o perioada nu foarte calduroasa. Am fi putut vizita mai mult, asa cum eram obisnuiti in Grecia sa vizitam zilnic alte plaje si orase din jur. Ramane pe o data viitoare! Gule, gule, Bodrum!
Lala